David Warner

Considerand ca orice universitate trebuie sa-si diversifice sursele de finantare, autorul se refera la activitatile "generatoare de venituri" si formuleaza o "tipologie a veniturilor" care poate fi luata ca referinta pentru aplicare de catre universitatile care ar dori sa devina mai antreprenoriale. Spre finele articolului este propusa o strategie institutionala pentru succesul generarii de venituri.

1. Introducere

1.1 Aceasta sectiune se bazeaza pe mai multe materiale prezentate de consultantul britanic in cadrul Proiectului EUNET. Cu toate acestea, materialul a fost in intregime rescris si este prezentat de o maniera care poate constitui atat un model, cat si O indrumare pentru acele universitati romanesti care nu au participat in proiect, dar care l-ar considera folositor.

1.2 Articolul scris de Jim Rushton si inclus in acest volum descrie caracteristicile generale ale unei universitati antreprenoriale folosind ca model Universitatea Warwick. Aceasta sectiune isi propune sa fie un instrument de initiere, cu aplicabilitate practica imediata, gata si usor de folosit, pentru acele universitati care isi cauta drumul in aceasta zona.

2 Ce inseamna "activitati generatoare de venit"?

2.1 Intr-un cuvant, toate fondurile asigurate de o universitate sunt aspecte ale "activitatilor generatoare de venit". Cu toate ca acest termen este arareori folosit in aceasta maniera inclusivista, o astfel de abordare scoate in evidenta unele mesaje extrem de importante pentru universitati, si anume:

(a) Inainte de a incepe activitati noi (si, poate in aparenta mai interesante), este esential sa ne asiguram ca toate activitatile de baza ale institutiei sunt administrate corespunzator si functioneaza cat mai eficace si eficient posibil; si

(b) Cea mai simpla (dar nu si cea mai sigura) cale de a face rost de bani este de a maximiza veniturile din activitatile principale. Este esential sa atacam toate sursele de finantare si sa folosim regulile si procedurile de finantare in avantajul institutiei.

A nu vedea padurea din cauza copacilor este calea cea mai simpla de a neutraliza o criza, asa cum s-a intamplat la mijlocul anilor 90 in institutia in care consultantul britanic este acum Rector.

2.2 Termenul "generare de venit" este adesea folosit intr-un sens restrans, referindu-se la cursuri scurte cu plata integrala, consultanta si alte activitati similare. Consultantul britanic prefera, oricum, definitia urmatoare: "toate veniturile generate peste si in plus fata de finantarea de baza asigurata de organismul principal de finantare a institutiei". In cazul Romaniei este vorba de Ministerul Educatiei si Cercetarii. Aceasta definitie include in mod specific toate veniturile din cercetare, grant-urile externe, venituri din activitati lucrative (din afaceri) proprii (vezi paragraful 3(g) de mai jos) si taxele de scolarizare, mai ales cele platite de studenti straini. Toate acestea constituie o platforma buna pentru construirea unei strategii rezonabile.

3. O tipologie a veniturilor

3.1 Tipologia prezentata mai jos se bazeaza pe situatia din Marea Britanie. Desi unele modele nu sunt direct relevante (decat cu puterea exemplului), ele au aplicabilitate generala la situatia din Romania. Bazandu-ne pe definitia anterioara, toate aspectele urmatoare, cu exceptia lui (a), pot fi considerate ca exemple de activitati generatoare de venituri.

(a) Agentii guvernamentale de finantare. Guvernul asigura finantarea anuala principala pentru institutiile britanice de invatamant superior (si unor colegii de nivel mai scazut care ofera totusi unele cursuri universitare) prin intermediul a patru agentii regionale de finantare : (HEFCE) in Anglia, (SHEFC) in Scotia, (HEFCW) in Þara Galilor si (DEL) in Irlanda de Nord. In anul 2003/2004 numai in Anglia aceasta finantare a fost de 5,5 miliarde LS. Fondurile au fost folosite pentru a sprijini urmatoarele activitati:

(i) Predare. Toate cursurile universitare si post universitare predate la curs de zi si fara frecventa. (In Anglia numai in 2003/2004 fondurile s-au ridicat la 3,399 miliarde LS). Aceste fonduri sunt distribuite pe baza unei formule care are ca scop realizarea unui tratament egal: aceleasi arii curriculare sunt finantate la acelasi nivel indiferent unde sunt ele oferite, mai putin cazurile bine argumentate pentru a justifica orice diferenta (care va fi intotdeauna relativ mica).

(ii) Cercetare. Aceste fonduri sunt mai degraba destinate sprijinirii infrastructurii de cercetare decat unor proiecte specifice. (In Anglia, in 2003/2004 1.042 miliarde LS). Aceste fonduri nu urmaresc realizarea egalitatii, ba chiar opusul acesteia: cea mai mare parte a banilor merge catre universitatile care au cele mai bune activitati de cercetare. Aceste universitati sunt cunoscute in Marea Britanie drept "Grupul Russell" (19 membri la momentul intocmirii acestui raport); in cadrul acestui grup exista un "triunghi de aur", adica universitatile de elita din Londra, Oxford si Cambridge. Decizia cu privire la calitatea activitatii de cercetare este luata de comisii pe discipline, compuse din cadre universitare, intr-o procedura cunoscuta drept "Evaluarea Activitatii de Cercetare" (Research Assessment Exercise). Rezultatele urmatoarei sesiuni de evaluare vor fi anuntate in Decembrie 2008, si vor constitui baza acestui tip de finantare a cercetarii pentru urmatorii cinci sau sase ani. Metodologia pentru urmatoarea evaluare (RAE) (desi in continuare bazata pe principiul evaluarii academice) a fost de curand modificata semnificativ.

(iii) Capital (investitii). Agentiile finantatoare asigura cu intermitenta fonduri speciale pentru achizitii de echipament (in special IT) si pentru constructii noi sau renovari. (364 milioane LS in Anglia in 2003/2004). Foarte rar se finanteaza integral constructia unei cladiri si invariabil sunt cautate contributii majore din alte surse (adesea Europene). Renovarile si reamenajarile sunt privite cu mai multa intelegere.

(iv) Fonduri cu destinatie speciala/ipotecate. Desi intens antipatizate de Rectori (si, in consecinta, denumite cu o porecla derogatorie drept fonduri din "borcanul cu miere"), toate agentiile finantatoare aloca sume de bani unor proiecte speciale (1.455 milioane LS, in 2003/2004, in Anglia). Acestea sunt in general destinate aplicarii unor politici guvernamentale care, daca nu ar fi astfel finantate, ar prezenta prea putin interes pentru universitati.

In medie, fondurile furnizate de agentiile finantatoare de mai sus reprezinta numai 39% din veniturile unei universitati britanice. Procentul variaza clar pe o plaja larga intre diferitele tipuri de institutii, dar indica masura in care sistemul britanic de invatamant superior si-a redus dependenta de finantarea bugetara directa. Oricine este interesat de a studia in detaliu acest model britanic de finantare ar putea consulta trei publicatii excelente disponibile de la HEFCE: Invatamantul superior in Marea Britanie, Finantarea invatamantului superior in Anglia si Despre HEFCE (website: www.hefce.ac.uk).

(b) Cercetare. Veniturile care sprijina proiecte de cercetare (spre deosebire de infrastructura) provin dintr-o varietate larga de surse. Veniturile sunt de doua feluri: grant-uri si contracte. Cererile pentru grant-uri de cercetare, formulate individual sau de colective de cercetare, sunt evaluate din punct de vedere calitativ, printr-o metodologie similara celei folosite in evaluarea RAE. In consecinta, desi in competitie fiecare cerere este in principiu egala cu oricare alta, in practica universitatile care obtin cele mai multe finantari prin evaluarea RAE au cele mai mari sanse de succes si in acest domeniu. Principalele surse de finantare a grant-urilor de cercetare sunt:

(i) Consiliile pentru cercetare. In Marea Britanie exista sapte Consilii pentru cercetare, finantate de la buget, care acorda grant-uri proiectelor de cercetare: Biotehnologie si ªtiinte biologice, ªtiinte Economice si Sociale, Inginerie si Fizica, Medicina, ªtiinte Naturale si ale Mediului, Fizica particulelor si Astronomie, si Arte si ªtiinte Umaniste (acestea din urma vor deveni in curand un nou Consiliu pentru cercetare). Acest proces se afla sub responsabilitatea Oficiului pentru ªtiinta si Tehnologie, si a acordat in 2001/2002 grant-uri care au insumat 1.805 milioane LS, respectiv 6% din veniturile universitatilor britanice.

(ii) Organizatii de binefacere, trusturi si fundatii. Aceasta sursa de finantare este surprinzator de mare. In 2001/2002 grant-urile au insumat 1.607 milioane LS, respectiv 4% din veniturile universitatilor britanice. A doua organizatie caritabila din lume, ca marime, se afla in Marea Britanie (Trustul Wellcome legat in principal de sectorul medical), dar cele mai multe natiuni au un sector independent de organizatii de binefacere, din care o parte aloca fonduri universitatilor (in special pentru programe comune de cercetare) aflate in afara tarii de origine. Cele mai proeminente organizatii "internationale" de binefacere sunt: Carnegie, Ford, Fulbright, Rockfeller, Gulbenkian si Soros. Dezavantajul major al obtinerii de fonduri pentru cercetare din partea organizatiilor de binefacere este ca acestea vor acoperi numai costurile directe legate de cercetare si nu vor contribui la cheltuielile de regie ale universitatii.

(iii) Uniunea Europeana. Majoritatea activitatilor de cercetare sprijinite de Uniunea Europeana sunt finantate prin Programul Cadru care se afla la inceputul celui de al saselea ciclu de finantare. S-au stabilit sapte criterii majore esentiale pentru succesul aplicatiilor dintre care numai unul merita citat in intregime: "Toate activitatile finantate trebuie sa fie de forma unui parteneriat intre universitati, industrie si comert, organizatii publice si private de cercetare, si trebuie sa cuprinda reprezentanti ai mai multor state membre".

Finantarea contractelor de cercetare a fost definita de Dr. Bob Bushway in cartea sa de exceptie, Managing Research (2003, Open University Press, Mc Graw Hill Education, ISBN 0 335 20859 2). Iata definitia: "Cercetarea contractata in conditii si cerinte specifice, bine definite, cu termene clare, cu rezultate si realizari masurate in baza unui protocol sau program de lucru, in cadrul caruia dreptul de proprietate asupra oricarui produs de proprietate intelectuala va fi convenit in avans, si in cele mai multe cazuri comanditarul cercetarii va dori sa retina drepturile de proprietate intelectuala, chiar si in baza negocierii unui contract in care inventatorul/cercetatorul se asteapta sa imparta cu universitatea si prezentul comanditar beneficiile rezultate din generarea de idei originale pe durata contractului de cercetare". Principalele surse de finantare a contractelor de cercetare sunt:

• Departamentele guvernamentale. Cele mai multe Departamente ale guvernului britanic ofera contracte de cercetare, dar cel mai prolific (si probabil ca asa stau lucrurile oriunde in lume) este Ministerul Apararii. In 2001/2002 Departamentele guvernului britanic au alocat 1.572 milioane LS pentru cercetare, respectiv 3% din veniturile universitatilor.
• Proiecte guvernamentale. Departamentele guvernului britanic finanteaza partial un numar de proiecte, in primul rand pentru a incuraja colaborarile in cercetare intre industria britanica si universitati. Cele mai importante sunt: Link Scheme, Smart Scheme, The Teaching Company Scheme (cunoscuta acum sub numele Knowledge Transfer Scheme si Postgraduate Training Partnerships - Parteneriatele de Instruire a Absolventilor.
• Organizatii de binefacere. Acestea finanteaza contracte de cercetare si acorda si burse.
• Industria si comertul. Acest tip de finantare acopera o gama larga si diversa, si este greu de listat prin definitie.

In general, grant-urile si contractele de cercetare (la care ar trebui adaugate finantarile pentru infrastructura identificate anterior) reprezinta 17% din veniturile universitatilor britanice. Nu numai ca aceste venituri sunt in crestere, dar sunt si sursa prestigiului enorm (s-ar putea spune ca o institutie de invatamant superior fara cercetare nu e o universitate adevarata), sunt esentiale pentru sprijinirea/intarirea predarii, in special pentru studentii din anii terminali si pentru absolventi, si sunt sursa potentiala de noi venituri prin exploatarea proprietatii intelectuale create.

c) Grant-uri si proiecte externe

Sume mari de bani sunt puse la dispozitia universitatilor britanice, mai ales din Uniunea Europeana, pentru a sprijini atat proiecte recurente cat si unele capitale. Sursele de finantare sunt prea numeroase pentru a fi listate acum, dar include organizatii precum: Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European (in functie de performantele economice ale unei regiuni, cele doua pot fi combinate ca fiind Finantarea Obiectivul Unu) si ERASMUS/SOCRATES. Universitatile romanesti s-au aratat partizane ale procurarii unor asemenea fonduri externe (dintre care Proiectul EUNET este un exemplu minor), drept pentru care nu au nevoie de prea multe sfaturi din partea consultantului britanic. Apare, totusi, primejdia ca asemenea succese sa conduca la delasare si sa distraga atentia de la necesitatea de maximizare a veniturilor din alte surse identificate in aceasta sectiune.

d) Taxele de scolarizare ale studentilor autohtoni

Aceasta forma de venit este foarte controversata si cu un puternic caracter politic (vezi situatia curenta din Marea Britanie). Aproape fiecare sistem de invatamant superior din lume (atat public, cat si, evident, privat) percepe din partea studentilor o parte din costurile de scolarizare, pe principiul ca beneficiarul (participant la cursuri de scurta si, mai ales, lunga durata cand asteptarile salariale ale absolventilor sunt mult mai mari decat ale celor nescolarizati) trebuie sa contribuie financiar la propria educatie. Intrebarea cheie este: "Cat de mult ar trebui sa contribuie, atat in termeni reali cat si ca procent al costurilor reale"?

Traditia universitatilor este de a percepe taxe mai mici (in special in cazul cursurilor cu frecventa redusa/seral cand multi beneficiari ar putea fi angajati) si sa nu ia in calcul factorii de piata atunci cand stabilesc nivelul taxelor de scolarizare (asemenea factori de piata, evident, ar duce inevitabil la taxe variabile). O revizuire a nivelului taxelor nu este impusa/determinata de guvern; dupa ce se iau in calcul scutirile de plata si bursele pentru studentii dezavantajati, aceasta crestere este una din cele mai simple cai de sporire rapida si nedureroasa a veniturilor, desi este imperativ sa ne asiguram ca asemenea decizii nu scad semnificativ numarul de studenti, afectand astfel viabilitatea cursurilor si veniturile principale de finantare a procesului de invatamant. Trebuie sa ajungem intotdeauna la un echilibru.

e) Taxe de scolarizare a studentilor straini. Aceasta forma de venit va fi tratata in detaliu in partea a treia a acestui volum.

f) Programe cu plata integrala. Acesta este un fenomen interesant, si in crestere, in Marea Britanie si se refera la dezvoltarea unor programe facute la comanda, oferind calificari acreditate, pentru clienti institutionali individuali atat in sectorul public cat si privat. Programele nu sunt finantate ca si cum ar face parte din fondurile principale destinate procesului de invatamant (vezi 3.1 (a) de mai sus) dar toate costurile sunt platite de catre client. In Marea Britanie multe aspecte ale formarii cadrelor medicale medii se incadreaza in aceasta categorie, iar institutia in care lucreaza consultantul britanic este implicata in programe similare cu armata britanica.

g) Activitati lucrative ("afaceri") proprii. Adesea se omite cu usurinta faptul ca universitatile opereaza un numar mare de servicii periferice, pentru personal si studenti, care ar putea duce la pierderi financiare si, in consecinta, ar trebui subventionate cu fonduri initial destinate sprijinirii activitatilor principale de invatamant; aceste servicii ar putea fi operate ca orice afacere care aduce profit (sau, cel putin, nu pierde bani), sau ar putea fi concesionate in exterior unor furnizori specializati (in schimbul unor taxe). In multe cazuri, o universitate poate fi cel mai mare restaurator, cel mai mare hotelier, cel mai mare furnizor de servicii de tiparire, etc. dintr-o regiune. In anul 2001/2002, in Marea Britanie, "afacerile proprii" de cazare si alimentatie au contribuit cu 1,968 milioane LS la bugetele universitatilor, respectiv 7% din total. Componenta aceasta abordata in cadrul Proiectului EUNET de catre Universitatea Alba Iulia prezinta multe informatii si reprezinta un pas important in directia corecta in acest domeniu (vezi respectivul raport).

h) Vanzarea de servicii si inchirierea de facilitati. Universitatile sunt binecuvantate cu personal care are o gama larga de abilitati si o expertiza care ar putea fi exploatate comercial, ca si facilitati care ar putea fi inchiriate. Sa mentionam astfel de servicii: cursuri scurte; consultanta, servicii profesionale; testarea materialelor, produselor si proceselor; oferta de servicii de autentificare, certificare si aprobare; oferta de servicii de secretariat/ administratie; acces platit la informatii; acces la computere, etc. Capitolul sase al cartii consultantului britanic intitulata "The Income Generation Handbook", (1997, Open University Press, McGraw Hill Education; ISBN 0-335-19862.7), prezinta multe alte idei.

i) "Cadouri in numerar". Adevarul este ca nu exista asa ceva in realitate si de aceea am si pus ghilimelele. Pentru toti banii care sunt facuti "cadou" exista un motiv oarecare, iar solutia pentru a pune mana pe acesti bani este intelegerea corecta a acestor motive si exploatarea lor. Exista cinci categorii mari de "cadouri in numerar": contributii ale absolventilor, burse prin care se infiinteaza un trust de binefacere, cadouri personale, sponsorizari din partea unor companii; capitolul sapte al cartii mentionate mai sus explica cum se pot obtine sponsorizari si incheie cu 16 sugestii pentru sporirea sanselor de succes.

4. Cele patru intrebari

4.1 Universitatile care doresc sa isi imbunatateasca sursele de generare de venituri ar trebui sa ia in considerare foarte atent tipologia de mai sus, iar apoi sa raspunda la urmatoarele patru intrebari:

1. Care este procentul corespunzator din veniturile universitatii care provine din fiecare din zonele identificate mai sus?
2. Care din aceste zone ar putea produce cel mai mare profit, de exemplu exces de venituri fata de cheltuieli? Cat de usor este pentru o institutie sa organizeze tot felul de activitati in care costurile sunt, in cele din urma, egale cu sau mai mari decat beneficiile. Multi dintre noi devin astfel niste "nebuni mereu preocupati".
3. Care dintre aceste zone ar putea produce cel mai mare venit fara a fi legata de o folosinta specifica si care, in consecinta, ar fi libera pentru folosire discretionara de catre universitate?
4. Care dintre zonele de profit ar putea fi extinsa cu eforturi minime?

4.2 Raspunsurile la aceste intrebari impreuna cu sugestiile de la paragraful 5, vor constitui baza construirii unei strategii reusite de organizare a activitatilor generatoare de venituri.

5. Sa facem economii

Pana acum, in acest articol am discutat despre generarea de venituri numai din perspectiva aducerii de noi fonduri. De fapt, o universitate inteleapta va introduce si o campanie centrata pe economisirea fondurilor existente. In orice organizatie de mare intindere s-au dezvoltat in timp un numar de practici care nu se justifica si sunt foarte costisitoare. Astfel stau lucrurile in Romania dupa cum rezulta din unele rapoarte incluse in acest volum. Toate practicile si procedurile ar trebui revizuite sistematic, iar acelea care nu mai corespund obiectivelor institutiei ar trebui abandonate. In acest fel iritarile minore vor fi inlaturate, dar fiti atenti sa nu va ambalati in a despica firul in patru prea mult, pentru ca s-ar putea sa creati noi iritari. Generarea de profit este eficienta atunci cand personalul este increzator si nu resimte o presiune financiara nemeritata.

6. Impactul economic al universitatilor

6.1 Ca o concluzie, este important de observat ca universitatile nu functioneaza izolat, ci de fapt sunt ele insele mari "generatoare de venit" pentru economia nationala si regionala. Urmatoarea lista este preluata dintr-un raport comandat de catre Universities UK, in mai 2002, intitulat, Impactul invatamantului superior britanic asupra economiei britanice:

In 1990/2000:
• Institutiile britanice de invatamant superior angajeaza 345,000 de persoane, respectiv 1,4% din cifra totala de angajati din Marea Britanie.
• La fiecare 100 de locuri de munca din invatamantul superior britanic, s-au generat alte 89 de locuri de munca in restul economiei.
• Pentru fiecare 1 milion LS rezultat din activitatile invatamantului superior, s-au generat 1,56 milioane LS in restul economiei.
• Sectorul britanic al invatamantului superior a generat bunuri in valoare de 34,8 miliarde LS.
• Veniturile brute din export ale sectorului britanic al invatamantului superior au fost de 12,7 miliarde LS (in principal studenti straini).

6.2 Aceasta este o performanta splendida conform oricaror standarde, iar universitatile ar face bine sa se laude ceva mai tare.