Open Day la British Council
Date
marți, 10 aprilie 2018 -
De 12:00 până 20:30

Știm că vrei să-ți ajuți copilul să învețe limba engleză cu plăcere. Știm că vrei să aibă parte de cei mai buni profesori, că vrei să fie în siguranță și să se dezvolte frumos și încrezător în sine. Știm lucrurile acestea deoarece de 80 de ani, predăm engleza pentru peste 100 de milioane de oameni în peste 100 de țări. De 80 de ani, milioane de părinți au încredere în noi și în metoda noastră de predare. 

British Council este de 80 de ani în România. Vino să ne cunoști marți, 10 aprilie!

Dacă nu ai fost niciodată la sediul nostru din Calea Dorobanți nr.14, dacă nu ai un abonament la Bibliteca @British sau dacă nu ai stat niciodată de vorbă cu profesorii noștri, acum este momentul. Am pregătit o zi plină de activități pentru părinți și pentru copii cu vârste între 3 și 17 ani. 

Vom avea prezentări pentru părinți și lecții demonstrative pentru copii în același timp, astfel încât copilul tău să vadă cum se desfășoară cursurile noastre, în timp ce noi îți povestim despre metoda British Council. De asemenea, vei putea cunoaște profesorii noștri și vei afla cum să-i ajuți pe cei mici să învețe limba engleză acasă. Pentru adolescenți, am pregătit o sesiune foarte interesantă despre examene și viața de student în Marea Britanie. La final, aceștia vor putea participa la o sesiune demo de debate.

Înscrie-te acum la una dintre sesiuni și vino pe 10 aprilie să ne cunoști. Pentru părinții cu copii între 3 și 7 ani, am pregătit trei sesiuni identice, între orele 12.00-14.30, 15:00 - 17:30 sau 18:00-20:30 și cei cu copii între 8-12 ani între orele 12:00- 14:30, 15.00-17.30 și 18:00-20:30. Pentru părinții cu copii între 13 și 17 ani sau adolescenți peste 14 ani, am pregătit o sesiune între orele 12:00 - 14:30. 

Sesiunile de la 12.00-14.30și 18.00 - 20.30, pentru toate grupele de vârstă s-au ocupat. Încă vă puteți înscrie de la 15.00 (pentru 3-7 ani și 8-12 ani).
Înscrierile sunt deschise până la finalul zilei de joi, 5 aprilie 2018.

La link-urile de mai jos poți găsi programul pentru fiecare sesiune în parte.

Înscrie-te acum! Locurile sunt limitate.

Trimite-ne un email la rsvpevents@britishcouncil.ro până pe data de 5 aprilie, în care să menționezi: 

  • intervalul orar dorit;
  • numele părintelui;
  • numele și vârsta copiilor;
  • datele de contact (telefon și email). 

Surprize

Participanții la eveniment vor avea ocazia să câștige abonamente la biblioteca @British, locuri la programul Summer in the City și la atelierele BritTeen.