Film Competition 2016

Ce este „Shakespeare Through My Eyes”?

„Shakespeare Through My Eyes” a fost o competiţie naţională de film adresată amatorilor şi a avut ca obiectiv promovarea operei lui William Shakespeare ȋn rândul tinerilor. Competiția a fost organizată de British Council Iași, ca parte din programul global „Shakespeare Lives”, care celebra în 2016 creația celui mai cunoscut dramaturg din lume, la împlinirea a 400 de ani de la moartea sa.

Mai jos pot fi vizualizate cele două filme care au câștigat premiul cel mare și premiul special. Premiul cel mare îi revine Mariei Carmen Leșan, din Bistrița, care a participat cu filmul „Dincolo de Romeo și Julieta”. Premiul special îi revine lui Adi Mureșian, care a participat cu filmul “A New Era, A New Macbeth”. 

Câștigătorii concursului

În urma desfășurării concursului „Shakespeare through My Eyes” zece filme au fost trimise. Juriul, alcătuit dintr-un reprezentant al Facultății de Litere din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, un reprezentant al TVR Iași și unul al British Council România, a desemnat doi câștigători:

Premiul cel mare îi revine Mariei Carmen Leșan, din Bistrița, care a participat cu filmul „Dincolo de Romeo și Julieta”. Premiul constă într-un aparat foto DSLR Canon EOS 700D, 18MP, obiectiv EF-S 18-55mm.

Premiul special îi revine lui Adi Mureșian, care a participat cu filmul “A New Era, A New Macbeth”. Premiul constă într-un aparat foto DSLR Canon EOS 1200D, 18MP, obiectiv EF-S 18-55mm.

Celelalte filme participante pot fi vizionate aici

Perioada desfășurării concursului

Concursul se va desfăşura în perioada  17 octombrie - 14 decembrie 2016. Formularele de înscriere electronică ce conţin link-ul către filmul postat pe www.youtube.com se trimit pe adresa bc.iasi@britishcouncil.ro.

Ȋn perioada 15 decembrie 2016 - 20 ianuarie 2017, filmele care respectă termenii și condițiile concursului vor fi adăugate într-un playlist dedicat pe canalul de YouTube British Council România.

Se va acorda câte un premiu pentru fiecare categorie de vârstă, iar câștigătorii vor fi anunţaţi pe website-ul British Council și pe pagina de Facebook a British Council România, începând cu data de 20 ianuarie 2017.Premiile vor consta în aparate foto digitale, reviste și cărți. 

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultaţi documentul cu termeni și condiții, disponibil la categoria „Downloads”.

Cum pot participa?

Participanții vor realiza un film cu durata maximă de 5 minute, pornind de la o piesa a lui William Shakespeare. Concursul  se desfășoară pe două categorii de vârstă: 15-17 ani, repectiv 18-25 de ani.

 Vor intra ȋn concurs toate filmele trimise care respectă tema propusă de organizator şi care îndeplinesc următoarele condiţii :

1. Sunt creaţii personale ale celor care le-au trimis;

2. Sunt filmate pe suport digital (cameră digitală, telefon, tabletă);

3. Au o durată de maxim 5 minute;

4. Nu sunt purtătoare de drepturi de autor (în privinţa imaginii) care să împiedice difuzarea lor;

5. Sunt trimise împreună cu formularele de înscriere și formularele de consimțământ din partea persoanelor filmate (sau a părinților acestora, în cazul minorilor);

6. Filmele freestyle -care nu respectă tema dată – nu vor fi luate în considerare.

Înainte de a fi adăugate în playlist, filmele vor fi vizionate de organizatorul concursului. Nu vor intra in competiție materialele care conţin mesaje rasiste şi xenofobe, propagandă religioasă sau imagini cu caracter pornografic sau explicit jignitor pentru anumite categorii de persoane.