FAQs Primary Plus / Secondary Plus Virtual

În contextul suspendării temporare a cursurilor de la sediul și locațiile noastre, am dezvoltat Clasa Virtuală, un program disponibil pentru cursanții înscriși în programele Primary Plus, Lower și Upper Secondary, oferindu-le posibilitatea de a continua să învețe engleza la aceleași standarde. Lecțiile desfășurate în format virtual pun accentul pe activități menite să dezvolte aceleași aptitudini și să asigure același progres ca în sala de curs.

Descoperă mai jos răspunsuri la cele mai frecvente întrebări privind migrarea lecțiilor Primary Plus / Lower Secondary / Upper Secondary în clasa virtuală.

Ce înseamnă Primary și Secondary Plus Virtual?

Primary / Secondary Plus Virtual este programul gândit de experții British Council pentru a-i oferi copilului tău posibilitatea de a continua să învețe limba engleză, conform cursurilor clasice Primary / Secondary Plus. Astfel, Primary / Secondary Plus Virtual presupune un curs virtual interactiv, care durează 60 de minute și ale cărui lecții sunt urmate de materiale propuse pentru studiu individual, acasă. 
Copilul tău se va alătura unei grupe de maximum șapte cursanți aflați la același nivel de studiu, sub coordonarea unui profesor British Council. Clasa Virtuală pentru cursurile Primary / Secondary Plus include activități de lucru în echipă și diferite exerciții interactive. Cursanții vor putea accesa online materiale de pregătire care preced lecția virtuală, iar profesorul va propune, la finalul acesteia, alte activități, în completarea cursului. 

Copilul meu nu poate participa la Clasa Virtuală – ce se întâmplă în acest caz?

Îți vom rambursa suma plătită pentru lecțiile care nu au avut loc. 

Cum veți calcula numărul de lecții pierdute?

Luăm toate măsurile pentru a ne asigura că toate lecțiile pierdute vor fi recuperate. În cazul în care nu putem asigura desfășurarea lecțiilor pentru care ai plătit deja ultima tranșă, îți vom rambursa diferența. 

Vom face calculul final la încheierea semestrului în curs. 

Ați revizuit termenul limită până la care poate fi achitată ultima tranșă?

Da, acesta a fost extins până pe 29 aprilie pentru a-ți oferi un timp suplimentar ca să poți efectua plata. 

Există vreo schimbare privind valoarea ultimei tranșe?

Valoarea ultimei tranșe rămâne aceeași.  

Cum pot efectua plata ultimei tranșe?

Poți achita suma prin transfer bancar, folosind următoarele informații:  

British Council, RO32CITI0000000826012234 (RON) – Citibank Romania. 

Te rugăm să incluzi atât numele complet al copilului tău, cât și numărul unic de cursant. Nu este necesar să ne trimiți separat o dovadă a efectuării plății; vei primi o confirmare a plății de îndată ce suma este înregistrată în contul pe care ți l-am indicat. 

Când are loc vacanța de Paște?

Nu vom desfășura cursuri în perioada 13-20 aprilie (inclusiv). 

Când vor fi reluate cursurile la sediul și locațiile British Council?

Vom reveni la formatul fizic al desfășurării cursurilor noastre de îndată ce autoritățile naționale permit acest lucru. Între timp, sperăm ca fiecare cursant să se bucure de posibilitatea de a continua să învețe limba engleză în formatul de Clasă Virtuală, alături de profesorul British Council. 

N-ai găsit răspuns la întrebarea ta? Contactează-ne la bc.iasi@britishcouncil.ro sau scrie-ne pe Facebook și te ajutăm cu drag.