Cluj-Napoca, Capitala Europeană a Tineretului anul acesta, va găzdui o nouă ediție a festivalului de muzică „Jazz in the Park”. Unul dintre capetele de afiș ale festivalului este trio-ul Zoe Rahman, unul dintre cele mai influente nume de pe scena actuală a muzicii jazz.
Concertul va avea loc sâmbătă, 4 iulie, pe scena principală din Parcul Central, în intervalul 18:00 - 23:00. Intrarea este liberă, așa că sfatul nostru este să veniți cât mai devreme!
Trio-ul Zoe Rahman
Trio-ul are în componența sa unele dintre cele mai cunoscute prezențe ale muzicii jazz:
Zoe Rahman (pian)
Descrisă de publicația The Guardian drept o „pianistă de muzică jazz formidabilă”, Zoe Rahman s-a remarcat ca fiind una dintre cele mai promițătoare nume de pe scena jazzului contemporan. Pianist și compositor de o individualitate remarcabilă, stilul său adânc înrădăcinat în muzica jazz reflectă formarea în muzică clasică, moștenirea britanico-bengaleză, dar și apetența pentru o largă varietate de genuri muzicale.
Zoe a fost câștigătoare la categoria Best Jazz Act a ediției din 2012 a premiilor MOBO, recunoaștere ce a venit imediat după turneul cu casa închisă pentru promovarea celui de-al cincilea album al său, „Kindred Spirits”. Albumul din 2006, „Melting Pot” a fost nominalizat la premiile muzicale „Mercury”, iar cel din 2008 – „Where Rivers Meet” constă într-o colaborare cu fratele său Idris Rahman, în care cei doi explorează muzica moștenirii bengaleze printr-un fusion al muzicii jazz cu stilul world music.
Alec Dankworth (contrabas)
Câștigător al premiilor British Jazz, Alec Dankworth a avut privilegiul să lucreze alături de nume importante ale industriei care împărtășesc aceeași pasiune pentru muzică: de la Stephanne Grappelli, la Abdullah Ibrahim și Van Morrison.
În prezent, Alec coordonează mai multe trupe printre care Spanish Accents, The Million Dollar Band (care intepretează muzica de orchestră semnată de John Dankworth) și cel mai recent World Spirit, care o are la voce pe Emily Dankworth.
Cheryl Alleyne (percuție)
Cheryl a devenit interesată de percuție la vârsta de 19 ani, în timpul unui workshop de „Ziua femeii” în nordul Londrei, găsind tobele ca fiind un instrument la care se cântă foarte ușor. A studiat muzică ușoară la College of Arts & Technology în Newcastle și tobe cu Roger Hempsall.
Un percuționist extrem de versatil, Cheryl Alleyne a ținut recent un masterclass la Festivalul de Jazz de la Londra în 2013 și la London South Bank Centre, iar în prezent continuă să cânte și să predea în Londra.
Printre artiștii internaționali cu care a colaborat se numără Jayne Cortez, Marlena Shaw, Jean Carne, Joycelyn Brown, Percy Sledge, Billy Paul, Jimmy Witherspoon și Sean Oliver.