Noaptea Literaturii la București 2015
Date
vineri, 09 octombrie 2015 -
De 19:00 până 23:59
Locație
Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”

„Dacă zbori la un congres de antropologie sau critică literară, motivul pentru care probabil vei ajunge acolo – motivul pentru care nu te prăbușești direct pe un câmp arat – este acela că o mulțime de ingineri (...) și-au făcut corect calculele. Știința apuseană, bazându-se pe dovezi temeinice conform cărora orbita lunii se află la o distanță de un sfert de milion de mile de pământ, folosind calculatoare și rachete proiectate în Occident, a reușit să plaseze oameni pe suprafața ei. Știința tribală, care crede că luna se află deasupra copacilor, nu va ajunge la ea decât în vise.” – „Un râu pornit din Eden – Codul genetic, calculatorul și evoluția speciilor” de Richard Dawkins, traducerea Elena Marcela Badea și Dan Oprina, Editura Humanitas, 2014.

Vă așteptăm la o seară de literatură științifică, pentru o incredibilă călătorie în istoria timpului și spațiului cosmic și, totodată, în istoria vieții pe pământ, conduși de doi cercetători britanici contemporani, care au reușit să-i aducă științei statutul de adevărată vedetă pop: Stephen W. Hawking și Richard Dawkins.

Vom citi și gândurile lui Isaac Newton, celebrul savant englez care a descifrat forța gravitațională și vom încerca să înțelegem teoria particulei fundamentale Higgs, aflată la o distanță de 300 de ani de teoria newtoniană.

Invitații și, totodată, maeștrii noștri vor fi Alexandru Mironov și Cristian Român,cunoscuți scriitori și jurnaliști de știință.

Alexandru Mironov

Alexandru Mironov a desfășurat o activitate bogată de popularizare a științei și a „science fiction"-ului în cadrul Radiodifuziunii și a Televiziunii Române, în principal ca realizator al emisiunii săptămânale „Știință și imaginație" de pe TVR 1. A publicat 16 volume și este autorul a circa 4.000 de articole cu caracter de popularizare a științei. În plus, a reînființat și condus revista „Știință și tehnică”, în prezent făcând parte din consiliul editorial și semnând articolele editoriale ale revistei. A realizat emisiunea săptămânală „Deschide cartea” la postul de televiziune TVRM. În prezent, este realizator al emisiunii „Digipedia” de pe canalul Digi World România.

Cristian Român

Cristian Român este inginer de aviație și, începând cu 1992, a devenit jurnalist de știință la revista „Știință și Tehnică”, unde lucrează și în prezent. În articolele sale, pe lângă subiectele legate de tehnologia aerospațială, abordează teme legate de fizică, cosmologie, astrofizică etc. A fost realizatorul emisiunilor „Cronica ST” și „Cronica Scepticului”, difuzate de postul TvH și în prezent realizează o emisiune săptămânală, dedicată științei și tehnologiei, pe postul online RadioLinx. Este autorul cărții „Ultima aventură - Universul”.

Discuții și lecturi din lucrările: „Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre”, „Teoria universală – originea și soarta universului” de Stephen W. Hawking, „Un râu pornit din Eden – codul genetic, calculatorul și evoluția speciilor” de Richard Dawkins (Editura Humanitas, 2015, 2015 și, respectiv, 2014), „Filosofia naturală” de Isaac Newton (Editura Herald, 2015).

Discuțiile și lecturile British Council vor începe la ora 19:00 în Biblioteca memorială a Muzeului Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”. Intrarea este liberă.

Începând cu ora 23:00, vă invităm la proiecția filmului documentar „Ordine și dezordine: povestea energiei” (R. Nic Stacey, 2012, 60', subtitrări în limba română) în Sala de Conferințe din imediata apropiere a Bibliotecii memoriale. Documentarul îl prezintă pe profesorul Jim Al-Khalili pe măsură ce investighează un set de legi ale fizicii care leagă toate elementele lumii noastre, de la motoare la oameni și stele, în încercarea de a afla ce este mai exact energia. Ceea ce aflăm este că energia, atât de importantă în viața de zi cu zi, ne ajută să înțelegem mecanismele din spatele întregului univers. 

Anul acesta Noaptea Literaturii Europene se desfășoară în Parcul Carol din București. Lecturile, discuțiile și spectacolele se vor desfășura la Institutul Astronomic al Academiei Romane și la Muzeul Naţional Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”.