Publicul clujean se poate bucura de o experienţă cinematografică de excepţie. Filmul Lady Macbeth (Marea Britanie, 2016, dramă) deschide programul din această toamnă al Cinematecii TIFF, cu susţinerea British Council.
Proiecție Lady Macbeth
În această adaptare a nuvelei Lady Macbeth din Districtul Mtsensk, semnat de Nikolai Leskov, Katherine, o tânără fată din Anglia rurală a anului 1865, este vândută ca mireasă unui bărbat care are de două ori vârsta ei. Tânăra este sufocată de căsătoria lipsită de dragoste și de familia lui rece și severă. Când se aruncă într-o aventură pasională cu un tânăr muncitor de pe moșia soțului său, Katherine este cuprinsă de o forță atât de puternică, încât nimic nu o va mai opri în a obține ceea ce își dorește.
Regia: William Oldroyd
Distribuție: Florence Pugh, Christopher Fairbank, Cosmo Jarvis
Durata: 89 minute
Program proiecții la Cinema Victoria
- 2 noiembrie, ora 20:00
- 5 noiembrie, ora 17:30
Cinemateca TIFF a fost gândită ca o continuare a Festivalului Internațional de Film Transilvania pe parcursul anului. Cinemateca își propune să îi angreneze pe spectatorii din Cluj-Napoca în experiențe cinematografice de calitate, contribuind la formarea unui public educat.