Poți să prezinți un subiect din știință în mod simplu și captivant în trei minute? Vino la cea mai mare competiție de comunicare a științei - FameLab!
Înscrie-te online până pe 31 martie
Dacă ai peste 19 ani și studiezi sau lucrezi în inginerie, medicină, tehnologie, biologie, chimie, fizică sau matematică, înscrie-te luna acesta online, cu o prezentare video.
Din rândul concurenţilor care se înscriu cu o prezentare video, juriul urmează să selecteze participanții care se vor califica în preselecțiile regionale.Trebuie să pregătești o prezentare de maxim 3 minute pe o temă la alegere din domeniul științei care să fie distractivă, originală, să aibă rigurozitate științifică și să capteze atenția publicului.
Oriunde ai fi, te poți înscrie la FameLab online până pe 31 martie.
Verifică pagina competiției pentru detalii despre cum poți aplica.
Vom organiza preselecții regionale în București, Craiova, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu,Timișoara și Târgu Mureș.
Despre FameLab
FameLab este organizat de British Council în asociere cu Cheltenham Science Festival cu scopul de a susține studenții și profesioniștii în știință care au talentul şi abilităţile necesare pentru a comunica munca lor către publicul larg. Câștigătorii din fiecare țară vor participă în finala internațională ce se desfășoară în iunie în Marea Britanie. Peste 10000 de studenți, cercetători sau profesioniști în știință din universități, organizații și centre de cercetare din întreaga lume au participat până în prezent la FameLab.
Marele premiu pentru câștigătorul FameLab România este o călătorie în Marea Britanie, la Cheltenham Science Festival, unde va participa în finala FameLab International alături de câșigători din alte 30 de țări.
În România, proiectul este sprijinit de parteneri printre care se numără Universitatea din București, Universitatea POLITEHNICA din București, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea din Craiova, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, Universitatea
"Lucian Blaga " din Sibiu, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, Primăria Municipiului București, ArCub, Editura Humanitas.